Editorial | Andrei Niculescu
Acum exact o săptămână, marțea trecută mai exact, cam pe la ora la care scriu rândurile de față, Kylian Mbappe spunea despre el că este cel mai fericit copil de pe pământ. Își îndeplinise un vis din copilărie, acela de a ajunge la Real Madrid, iar satisfacția de pe chipul său era extrem de vizibilă și nu părea defel ipocrită. La fel de bucuroși erau și fanii lui Real Madrid, care, fix a doua zi după fiesta campionilor europeni din ”La Roja”, savurau finalul unei telenovele ce începuse să plictisească și să exaspereze. Atât de doritul Mbappe îmbrăca, în sfârșit, tricoul ”blanco”, după 7 ani în care, la cât de mult s-a scris și vorbit, a părut doar împrumutat de madrileni la Paris.
La 600 de kilometri de capitală, într-o altă capitală, dar a unei provincii ce nu se obosește să-și ascundă sentimentele de împotrivire, senzațiile pesemne că nu erau chiar la fel. Catalanii trăiau totuși satisfacția că unul de-al lor, ce-i drept asimilat la nivel cetățenesc, dar de-al lor la nivel fotbalistic, era unul dintre marii protagoniști ai succesului spaniol de la Euro. L-am numit, evident, pe Lamine Yamal, una din acele povești demne de celebra expresie: viața bate filmul. Și dovada vie că miracolul e bine cuibărit pe undeva prin Montserrat (Montsagrat îi zic catalanii), muntele sacru al locului cu a sa celebră mânăstire ”Santa Maria”, căci la 20 de ani de la nașterea fotbalistică a lui Messi apare un alt copil minune, cu origini africane de această dată, crescut în cea mai stigmatizată zonă a provinciei, Rocafonda, dar având un viitor strălucit în față și oferind perspective luminoase fotbalului catalan.
PRINCIPIUL VASELOR COMUNICANTE PE AXA MADRID-BARCELONA
Cam despre viitor îmi propun să vorbesc în cele ce urmează. Nu al lui Lamine Yamal, căci el pare deja bine așezat, mai ales că a fost preluat de Jorge Mendes, ci de cel al Barcelonei. Viitorul imediat. Despre principiul vaselor comunicante aplicat relației dintre Barcelona și Real Madrid am mai scris și vorbit pe-aici, chit că din punct de vedere pur științific nu e chiar corect aplicat. Dacă există momente, rare ce-i drept, când cele două grupări traversează împreună momente delicate, e de-a dreptul imposibil ca ambele să parcurgă în același timp momentele de glorie. Cu alte cuvinte, amintitul principiu aplicat în ”Clasico” ar putea suna cam așa: când una râde, cealaltă trebuie să plângă.
Pe piața transferurilor, Real Madrid și FC Barcelona au acționat de cele mai multe ori una în funcție de cealaltă. După povestea Figo, din 2000, a existat și încă există un soi de pact de neagresiune, astfel încât dacă una dintre grupări își fixează o țintă, cealaltă caută alte soluții pentru a nu crește artificial prețul celui în cauză. În general pactul a fost respectat, oarecum în ciuda presei ce încearcă an de an să pedaleze pe ideea de ”război”, au fost și excepții, vezi cazul Arda Guler din vara trecută, dar în general a fost respectat. La fel cum a fost respectat și obiceiul mutărilor ca răspuns la acțiunile rivalilor.
Nu cred că e loc să dau aici prea multe exemple. Pe transfermarkt poate fi găsit istoricul ambelor în materie de transferuri și e un exercițiu interesant punerea acestui istoric în oglindă. Mi-a sărit în ochi doar vara lui 2009, când la Barcelona euforia era maximă după câștigarea triplei campionat-cupă-Champions League, fără ca asta să-l împiedice pe Joan Laporta, care era și-atunci președinte al catalanilor, să-l aducă pe Ibrahimovic ca răspuns la campania colosală de achiziții a Madridului (Cristiano, Kaka, Benzema, Xabi Alonso, Raul Albiol) deși Guardiola nu l-a vrut pe suedez și nici lotul în sine nu simțea neapărat nevoie de un asemenea profil de jucător.
NICO-OLMO-MERINO, TRIPLETA ANTI-MBAPPE
Care e, ca să n-o mai lungesc, situația acum? E simplu, Laporta e oarecum obligat să reacționeze la aducerea de către rivali a lui Mbappe, care se mai și suprapune peste dublul triumf La Liga-Champions League. Există o mică (mare!) diferență față de 2009: Barcelona nu mai are banii din acea epocă, din motive ce țin tocmai de cheltuieli disproporționate. Doar că, indiferent de situație, trebuie să se descurce, fiindcă marea masă de socios, ce va vota peste doi ani, nu prea stăpânește noțiunile economice, are doar frustrări privind spre Madrid.
Așa a apărut în scenă numele lui Nico Williams. Acum 6 luni, când deja se intuia că Mbappe va ajunge la Real Madrid, nimeni nu se hazarda să pună în balanță numele lui Nico cu cel al campionului mondial francez. Se vorbea insistent de Bernardo Silva, care brusc a intrat într-un con de umbră (nemeritat zic eu). Mai mult, pe fotbalistul lui Bilbao îl aveau deja antamat ca liber de contract Mateu Alemany și Jordi Cruyff, doar că ei au fost înlăturați pentru a i se face loc lui Deco, care avea alte planuri, căci el îl adusese pe Raphinha. Ulterior, Nico și-a prelungit contractul cu Bilbao, lăsând totuși această breșă, o clauză de reziliere de 58 de milioane suficient de accesibilă.
Și a venit Europeanul. Cu prestațiile Spaniei și reprezentațiile date de Nico și Lamine, extrem de buni prieteni și-n afara terenului. Nu-i vorbă, erau la fel de buni prieteni și-n vara trecută, dar pe Deco asta nu l-a mișcat prea tare. Laporta a simțit imediat că potențialul mediatic al acestei mutări se poate suprapune peste cel al lui Mbappe, iar dacă se adaugă și numele lui Dani Olmo în ecuație cu atât mai mult. Trecutul catalan al lui Olmo e știut, iar situația lui pare un pic mai abordabilă, căci Lepizig i-a promis că-l va lăsa să plece unde vrea el și va negocia, spre deosebire de Bilbao care nu acceptă decît clauza de reziliere. Ce înseamnă și niște taxe suplimentare, fiindcă, puțină lume știe, clauza e una de eliberare și trebuie plătită de fotbalistul în cauză, iar în discuție apar și niscaiva impozite.
Nici nu mai contează acum prea tare dacă Hansi Flick, noul antrenor al Barcelonei, are nevoie de Williams și de Olmo. Mai ales de ultimul, căci există Pedri, cu care Dani a concurat pentru un post și la echipa națională. Nico Williams e clar, e o oportunitate de mercato ce nu poate fi scăpată de catalani, mai ales că dorința lui e limpede, vrea cu orice preț să joace alături de prietenul său. La 22 de ani ai alte priorități și viața pare o distracție, nu-i așa?
DE UNDE VA SCOATE LAPORTA BANII?
De unde va face rost Laporta de banii necesari e o întrebare bună. Mai ales că, în afară de cei doi, imperativă e aducerea unui mijlocaș cu profil defensiv. Deloc întâmplător apare aici numele lui Mikel Merino, ce nu suna prea convingător acum 3 luni, dar care acum sună bine. Calculele spun că ar fi nevoie de vreo 150 de milioane, dar și de un soi de tratament mai puțin exigent din partea Ligii profesioniste apropo de fair-play-ul financiar. Dușmănia dintre Laporta și Tebas, președintele Ligii, pare îngropată, cel din urmă fiind, zice-se, din ce în ce mai conștient că un monopol competițional al celor de la Real Madrid ar dăuna grav intereselor sale economice. Vezi cazul Ligue 1, unde monopolul PSG e evident și care are mai greutăți cu vânzarea drepturilor tv, mai ales că a plecat și Mbappe.
Pentru bani există bănci, mai există si posibilitatea unor vânzări, pentru fair-play-ul financiar există clasicul compromis ce populează lumea afacerilor. Miza lui Laporta e uriașă, căci dacă ratează transferul lui Nico Wiliams după atâta mediatizare mai degrabă pleacă el acum decât să se gândească la alegerile de peste doi ani. Și asta doar pentru că la Madrid a venit Mbappe, iar principiul vaselor comunicante e acolo, la locul lui.