Editorial | Andrei Niculescu
Spaniolii au o vorbă. ”Fue bonito mientras duro”. Cu accent pe O-ul din final. A fost frumos cât a durat, s-ar putea traduce pe la noi. Luka Modric cunoaște bine expresia asta după atâția ani petrecuți în Spania și poate că luni seară și-a dat seama cât de mult adevăr există în aceste 4 cuvinte.
E foarte posibil, chiar probabil, ca meciul cu Italia să fi fost ultimul în tricoul echipei naționale a Croației. E foarte posibil, chiar probabil, ca golul reușit împotriva Italiei să fi fost ultimul în tricoul echipei naționale a Croației. Luka Modric a devenit, la 38 de ani și 289 de zile cel mai bătrân marcator la un turneu final, intrând astfel și cu acest detaliu în așa numitul ”Hall of fame” al fotbalului european. Nu că ar mai fi avut nevoie, nu că n-ar fi fost deja acolo prin tot ceea ce a obținut în acești ani.
Sună cam dur cuvântul ”bătrân” atunci când vorbești de un bărbat de aproape 39 de ani. Sună chiar bizar. Însă, așa dur cum e, reprezintă realitatea din punct de vedere sportiv. Extrem de puțini fotbaliști izbutesc să atingă această bornă fără să facă diverse compromisuri legate de prestațiile din teren, majoritatea sunt deja angrenați în alte direcții, unii chiar au devenit antrenori. Sigur că exemplul Cristiano Ronaldo e cel mai la îndemână contra-exemplu, însă extrem de puțini se pot lăuda azi că au gena și ambiția starului portughez. 41 de ani va avea Luka Modric la următorul turneu final, Mondialul din 2026, dar oare va mai găsi el resurse pentru a merge mai departe? Fizice, dar mai ales mentale? Toni Kroos, colegul lui din atât de lăudata și laureata linie de mijloc a lui Real Madrid, a decis să pună punct, deși are 5 ani mai puțin și ceva îmi spune că latura asta mentală a fost cea importantă.
Normal ar fi ca Modric să se retragă. Sigur că ar fi vrut s-o facă-n alt context. La ora când scriu, există o foarte mică posibilitate pentru Croația să meargă mai departe, dar multe planete vor trebui să se alinize. De va fi așa, ne vom mai putea bucura de fotbalul lui Modric, de nu va fi așa va trebui să-i așteptăm decizia. Acest posibil ultim meci înseamnă pentru el, dincolo de gol, un trofeu MVP pe care nu-s convins că-l va plasa prea în față în vitrina sa. Nu că n-ar fi important, căci orice trofeu de genul ăsta e important, dar nu aduce după sine amintiri prea plăcute. De altfel imaginea lui Modric în fotografia oficială spune totul de cheful pe care-l avea, obligat fiind de protoculul UEFA. Tot din obligație a mers și la conferința de presă deși era cât se poate de clar că n-avea nicio dispoziție.
Câteva zeci de minute mai devreme văzusem un alt Luka Modric. Plin de ambiție, dornic să arate tuturor că încă mai poate. Inclusiv (sau mai ales) unora din țara lui fiindcă, dovadă că acest spațiu geografic are particularitățile lui, căpitanul a fost criticat zdravăn după prestația din meciul cu Spania. Ar fi strâns deasupra lui, după golul marcat, nu doar coechipierii, ci probabil toată Croația. Ce se agăța de această reușită într-o încercare disperată a mai vedea măcar un meci al acestei generații la un turneu final. Fiindcă odată cu Modric e posibil să iasă din circuit și Brozovic, Rakitic a făcut-o deja, poate o vor face și alții. Generația de aur a Croației a scris pagini de glorie în fotbalul acestei țări de nici 4 milioane de locuitori. N-a câștigat nimic palpabil, dar a câștigat respectul tuturor.
Croația a luat gol în ultimele secunde cu Albania, a luat gol în ultimele secunde cu Italia. Înaintea acestei partide, Modric și ai săi știau că orice alt rezultat în afara victoriei însemna practic eliminarea. Au știut-o și italienii, așa că au acționat în consecință. Că erau să se ardă, e o altă discuție, dar nu despre Italia e vorba acum. Croația a luat mai multe goluri decât era normal și a dat mai puține decât era normal. Decât era normal ținând cont de valoarea unora și de experiența altora. ”Naționala” lui Dalic, a cărui poziție, sincer, cred că se cam clatină, a avut însă multe carențe. Nu a pierdut niciodată acest spirit combativ ce a ajutat-o să obțină atâtea și atâtea rezultate, doar că de data asta n-a mai fost de ajuns. Iar când iei gol în ultimele secunde nu o dată, ci de două ori sună deja a mesaj subliminal că, poate, a venit pentru unii vremea retragerii.
”Fue bonito mientras duro”, ar fi zis spaniolii. Ce vor zice croații, încă nu știu. Normal ar fi ca tot ceva de genul ăsta. La fel de normală este însă și o întrebare: va mai putea Croația să creeze o generație asemănătoare, care să obțină performanțe asemănătoare?